O mica mare hipoglicemie

Aceasta este prima mea oara cand ma deschid in legatura cu aceasta patologie. De doua saptamani incerc sa imi dau seama cum sa incep, despre ce sa incep fiind atat de multe, fiiind ceva atat de vast in viata mea, mai mult de jumatatea din ea a trecut cu diabetul in ea. Asa ca am ales sa fiu spontana. Si am sa scriu despre cum ma simt acum.

Ma simt puternica, ma simt tare ca piatra, greu de miscat.  Incercati sa va imaginati genul ala de cliseu in care personajul principal dintr-un serial/film sta neclintit, undeva pierdut  in natura in timp ce  razele  de soare se sfasie in fata sa. Exact intr-un moment din ala  epic  se afla mintea mea. Vantul bate usor iar eu privessc drept inainte,cu barbia sus si picioarele bine infinpte in pamant. Sunt sigura pe mine . Simt cat de efemere sunt toate lucrurile din jurul meu si cat de intense in acelasi timp. Acum ma simt bine, dar in urma cu o ora am crezut ca lesin.

Mi-a scazut glicemia atat de tare incat manifestarile ei se intind de peste doua ore, desi ea a crescut in limite normale in primele 30 de minute de cand am depistat-o. Nu stiu hipoglicemiile altor diabetici cum se manifesta, dar ale mele se modifica de la un sezon la altul. De la o saptamana la alta cateodata.  J) astazi a inceput asa: mai intai eram prin magazine si imi cautam si eu ceva dragut , asortat cu soarele de afara. Apoi simt ca imi pierd rabdarea si nu mai pot sa ma concentrez, deodata devin iritata. Ies din magazin, merg spre statia de tramvai,deja epuizata ,simt cum se scruge viata din mine la fiecare pas. Doamne, ce as inchide ochii si m-as ghemui in pozitia fetusului in primul colt cu o patura care mi se arunca in fata. Apoi mai  e si sindromul asta de pesimism care ma insoteste din anul 4 de facultate cand fac o hipoglicemie. Am observat ca daca am imi scade increderea in mine sau deodata sunt mai pesimista si prea critica , cand vad prea mult negru in fata ochilor la popriu si figurat este pentru ca lipseste dulcele din creierul meu la propriu si figurat J. Timpul trece greu cand sunt hipoglicemica, am impresia ca drumul cu tramvaiul pana la camin e lung cat o zi post.  Mananc , ma pun in pat, astept sa imi revin..sunt pe repaus, in „convalescenta”  cum ma amuz eu.

Ma simteam ca o papusa de plastic, maleabila, puteai face ce vrei cu mine, efectiv eram prea obosita ca sa opun o rezistenta.

Dar stai, ca facultatea nu asteapta dupa mine si experientele mele. Asa ca ma pun cu laptopul in brate sa lucrez la o prezentare..in timp ce limba imi amorteste, se mai instaleaza o cefalee iar foame de hipo persista . fir-ar tu sa fii de viata J) si de hipoglicemie. Atat de pisicoasa esti in seara asta cu mine ? te intinzi ca o pisica si te dai bine pe langa mine , nu-i asa?

Si stau si lenevesc, pe pauza, pe stand by, hibernare,siderare, orice descriere posibila iti trece prin minte..pana cand creierul meu mofturos isi face plinul cu glucoza la fel ca o masina cu benzina.  Astfel, ascultand muzica ,dau peste  ceva care imi place mult si deodata m-am simtit mai bine. Mai puternica, mai curajoasa. Mai  mandra de mine, ca nah, uite inca un episod si m-am recuperat., si cu toata ca imi era o foame de stomacul meu crapa nu am mancat o punga de zahar sa il fac fericit - yeah, inca unul din momentele alea .

Piesa se numeste „Pumped Up”.. din ce blogeri diabetici am mai intalnit pana acum, am observat ca fiecare se exprima unic, individual si subiectiv, fiecare aduce ceva in plus care sa il defnieasca- haine, tatuaje, moda..eu am sa subliniez muzica.  Asta ma ridica, mereu, prin versuri, prin ritm, prin energie.

Concluzia?  Singura directia in care iti este permis sa privesti , sa actionezi , sa mergi este drept inainte.