Eroii

Asta e pentru parintii mei si pentru toti parintii de dulcinei, pentru toti cei dragi noua.

Am decis  sa scriu despre asta deoarece am  observat cata suferinta exista in jurul meu. Am vazut cat de mult au suferit ai mei cand m-am imbolnavit iar prin intermediul mediului online, prin comunitatile de diabetici vad cat de mult sufera parintii pentru copii lor. Ma doare pe mine sufletul, simt ca fac o angina pectorala de durere cand o vad pe a lor. Imi pare atat de rau ca suferiti si voi...

Am impresia ca de multe ori  cei dragi sufera mai mult decat persoana bolnava. Vad cum li se rupe inima si pielea, oasele si mintea,sufletul-  totul in ei. Li se rup sperantele si visele, nu mai zic de portofel cand parintii aleg sa investeasca in sanatatea si viitorul celui mic si sa ii cumpere un senzor de monitorizare continua a glicemiei, de exemplu.

Am observat  asta destul de des, de mica stand internata prin spitale la controale.   M-a frapatat atat de mult sentimentul de vinovatie pe care unii parinti si-l insusesc deoarece copilul lor este bolnav pe viata ( deocamdata ).. dar ma gandesc, dragii mei, nu e ca si cum eu as fi vrut asta ? cine vrea pana la urma urmei o asa provocarea care sa il insoteasca peste tot? Diabetul este e mai ceva ca o umbra. De umbra mai scapi cand stai in pat, dar de diabet nu. Si dragi parinti, stiu ca nici voi nu ati vrut ca ingerasii vostri sa pateasca asa ceva. Stiu asta din toata inima si va cred. Dar lucrurile nu pot fi schimbate si trebuie luate ca atare. Asta e genul de situatie asupra caruia nu prea ai control, singura optiune este aceea de accepta ceea cu nu poti schimba si sa faci ce se poate mai bun cum poti tu mai bine cu niste optiuni pe care ni le facem impreuna.  

Si acum, bolnava de atatia ani fiind , nu am cuvinte si inspiratia necesare sa le multumesc parintilor mei si suportului neconditionat oferit pe drumul meu.

In numele meu, si al intregului camin in care stau ( i-as pune pe toti in genunchi daca as putea ) ma inchin  in fata parintilor de dulcinei.  JOS PALARIA !  De ce ? Pentru ca sunteti niste eroi, niste oameni foarte puternici , pe cat de mult suferiti pe atat de mult si iubiti.  Luptati, va zbateti si investiti enorm de mult timp alaturi de noi ca sa fim bine.  Iar pentru asta va multumesc , si va iubesc pe toti, sincer. Cu toata inima.

Parintii de dulcinei pe care i-am cunoscut eu si-ar fi dat si pielea de pe ei ca copii lor sa aiba glicemiile bune. Se streaseaza atat de tare cand  glicemiile lor fluctueaza, ei sunt cei care stau si fac calcule si corectii, au grija ca cel mic sa aiba o gustarea adecvata la gradinita ,  un fel de dulce dar adaptat celui mic ca sa nu ii creasca glicemia prea tare dupa ce o papa. Petrec ore in bucarie, in marketuri stau si citesc etichetele sa verifice continutul de carbohidrati, cat zahar si cate proteine si se intreaba ce fel indulcitor- stevie sau altceva ?

Sunteti de admirat pentru atatat dedicatie.

Personal, cand m-am imbolnavit imi amintesc de socul prin care au trecut ai mei. Desi aveam doar 10 ani..imi amintesc si acum expresia de groaza si durere a mamei din primele zile cand am stat impreuna in patul de spital. Am o imagine foarte clara din primele zile dupa ce am venit acasa, cum tata statea la birou, seara dupa ce toata lumea dormea . Dragul de el statea la birou si citea carti despre diabet la lumina veiozei in intunericul camerei. Imi amintesc cum mergeam cu el sa imi iau insulina de la farmacia spitalului , imi amintesc cum urcam dealul pe care il urcam  spre spitalul de copii cand mergeam sa imi fac acele controale regulate la 3 luni.

Imi amintesc cand am fost internata, cat de mult suferea  o mama tanara cand baietelui ei vroia cartofi prajiti si plangea, iar ea stia ca nu putea sa ii dea asta pe cat de des cerea copilasul ei de 6 ani. Si suferea atat de mult, incat ma doare si pe mine acum cand imi amintesc de acea mama.

Nu as fi ajuns unde sunt fara ei, fara eforturile lor de ma ajuta sa tin boala sub control. Fara implicarea si dragostea lor, alaturi de ei nu as fi foat la fel de puternica ca acum. Le multumesc de tot sprijinul acordat, de sacrificiile facute si sudoarea depusa alaturi de mine ca sa facem toate sa fie bune.  Multumesc pentru rabdarea pe care ati avut-o cu mine in momentele cand am dat-o in bara cu controlul bolii , cand faceam hipo si stateam cuminti jumatate de ora pana cand eram eu gata de actiune. Multumesc pentru toate plicurile de zahar adunate de  la cafea si bomboane, pentru curaj. Si incredere – faptul ca ati avut incredere in mine si in voi. Multumesc ca v-a pasat, ca nu v-ati dat batuti si nu m-ati abandonat, stiu ca asta este o cursa lunga , unde strangi din dinti , taci si inghiti in sec din cand in cand.

Again - In numele tuturor dulcineilor (care poate sunt prea mici sa realizeze)  as vrea sa le multumesc tuturor parintilor  pentru ca ne-ati tinut de mana cand aveam nevoie si nu ne-ati lasat ne pierdem , ca sunteti sprijinul nostru neconditionat si pentru ca aveti rabdare infinita.

Sunt recunoscatoare pentru faptul ca astfel de persoane exista in viata noastra si ne-au facut-o mai usoara. Multumesc pentru ca ati stat in spatele nostru si ati facut echipa cu noi, pentru iubirea neconditionata. Credeti-ma,  e foarte importanta si rezultatele implicarii voastre se vor vedea in timp.

Multumim, Superparinti.  We love you.