Nu
De data asta am ales sa
povestesc despre oamenii care mi-au spus nu pentru ca am diabet. De la faptele mici care au avut un impact
redus la cele care m-au fortat sa orientarea astrelor.
Draga diabeticule,
probabil ca stii ( defapt sper sa nu sa
fii avut parte de aceeasi experienta ca a mea ) si probabil ca ai patit sa ti
se spuna nu pentru ca ai ceva ce nu ai ales tu sa primesti. Ti s-a pus in poala
si atat. Mergi mai departe cu mine, te
rog. Am nevoie de tine, oricine ai fi
cel care citeste asta.
Mi s-a spus nu cand eram
mai mica, prin clasa a 5 sau a 6 in ceea ce priveste implicarea mea in
activitati extracurriculare. Am plans
mult cand cu o zi inainte diriginta mi-a spus ca ii este frica sa ma
ia intr-o tabara organizata in munti pentru ca daca ar fi dat un urs salbatic
peste mine eu nu i-as fi facut fata, sau eventual o hiperglicemie.. Nu am fost
suparata pe ea, am inteles-o si iertat-o pentru ca stiu ca acest gest a fost
facut din iubire, a vrut sa ma protejeze de a suferi. Dar totusi tot m-a durut
ca naiba de m-am indoit pentru ca nu putea face nimic, caci deh what could I do
?
M-a durut si cand nu am
fost lasata sa raman la o petrecere in clasa a patra recent dupa ce am fost
diagnosticata deoarece in clasa erau duciuri si poate mie mi s-ar fi facut
pofta, gandea anturajul meu. Mama lor de dulciuri, le-as fi aruncat pe geam si
nu as fi mancat nimic o saptamana numai sa stau printre colegii mei de clasa si
sa dansez alaturi de ei in haine de sarbatoare. Of, imi amintesc cum tineam
lacrimile in mine numai ca sa nu le vada mama care deja era stoarsa de plans,
stiam ca imi vrea binele si o intelegeam..
Cine crede ca faptul ca
un pachet de biscuiti sau o felie de tort ma poate impiedica sa ma simt bine pe
mine se inseala. Ma uit la ea si ma gandesc la cat de multe lucruri „bune" se
afla in ea :zahaaaaar cat cuprinde si cat nu am nevoie si grasimi dupa care siiiigur fara ele nu pot trece peste ziua de azi. Haide
mai, nici o vitamina totusi pe acolo nimic, ceva proteina sau mai sanatos care
sa imi creasca hdl-ul si sa reduca
trigliceridele ca nu vrea sa fac ateroscleroza precoce data fiind predispozitia
mea mai accentuata la asa ceva ? Sa fie sanatoata masa de prajituri, dar mai
sanatoasa sa fiu si eu.
Dar neh, cea mai dura
treaba a fost cand mi s-a spus verde in fata ( si nu de putine ori ) de unii
oameni ca nu ma pot accepta fiind diabetica : „da, esti okay, esti fata buna, de casa iti pasa..dar vezi tu
problema ta, peste ea nu pot trece” – prea complexa treaba pentru ei datorita complicatiilor pe care diabetul le
poate asocia in viitor (frate , am 14 ani de cand sunt bolnava si nu am nimic,
ce dovada mai vrei ?).
Initial am incercat sa ii
conving ca sunt okay, ca poti trai si poti realiza ceva si cu conditia asta. Am
incercat sa vorbesc cu ei, uite vezi glicozilata mea e buna si desi sunt
bolnava de la 10 ani nu am nici o complicatie? Te uiti la mine, te rog? Traiesc
, respir, iubesc , invat si retardata mintal tind sa cred ca nu sunt. Pot sa
fac mancare, cumparaturi si merg la facultate, pot face si copii chiar. Uimitor,
nu ? Si totusi refuzul net in urma stradaniilor
mei de a ma face acceptata mi-a frant inima. Am renuntat, mi-am dat
seama ca nu pot schimba mentalitatea altora ci ca trebuie sa o schimb pe a mea
si sa imi realiniez stelele.
M-a durut de fiecare data
cand cineva a decis in locul meu ca nu pot. Cand nu si-a luat un risc pe care
eu eram dispusa sa mi-l asum. Imi stiu mai bine ca orice corpul, limitele,
glicemiile,slabiciunile si unde insulina se absoarbe mai repede si nu.
Darling, nu lasa te rog
limitele pe care altii ti le impun tie sa devina limitele tale. Te rog din
toata inima asta. Cunoaste-ti bine
corpul si limitele , tu stii mai bine ca orice cat poti duce si cat nu-nu
altii. Cel putin pe mine ma exaspereaza la culme cand cineva crede ca nu pot sa
face ceva fiind bolnava cand eu cred. Sa mori tu boss, crezi ca nu pot sa alerg
sau sa conduc ? Ia uitat-te la mine cum fac exact ceea ce vreau si cand vreau (
bineinteles dupa ce imi iau glicemia inainte). Singura persoana careia i-as da
ascultare poate ar fi medicul meu diabetolog. In rest sa fereasca sfantul pe
cineva sa imi mai spuna ca nu pot pentru ca am diabet. Nu zic acum ca vreau sa devin extraterestru, dar o viata decenta, minunata de decenta sunt capabila sa duc.
Draga diabeticule care
citesti asta sau oricine nu renunta. Ce as vrea sa subliniez prin aceste randuri
este ca oamenilor le este frica de ceea ce nu cunosc, le este frica de
intuneric. Oamenii vin si pleaca, unii te vor accepta asa cum esti iar altii
nu- si nu stiu , poate tu poti schimba cel care citesti asta mentalitatea
altora dar eu nu pot. Sunt unii care vor
sta in viata ta mult si te vor ajuta sa urci, vor urca muntii alaturi de tine ,
vor avea grija de sa nu lesini la o
hipoglicemie severa si te tin de mana cand iti este frica de tine insuti. Altii
te cunosc, isi dau seama ca nu pot si pleaca. Nu conteaza pentru cat timp aleg
sa ramana in viata mea, le multumesc ca
au trecut pe aici si m-au invatat ceva poate.
Comments
Post a Comment